Acest program a fost creat în urmă cu 3 ani la inițiativa fondatorului Speakers Club, Paul Ardeleanu, la solicitarea cursanților, care la rândul lor doreau să treacă la nivelul următor, acela de speaker profesionist.
Așadar, în acest program vom învăța cum să construiești un seminar, cum să faci promovare, ce tarife trebuiesc aplicate pentru serviciile tale, cum să-ți alegi publicul țintă și tot ceea ce este necesar pentru a profesa ca speaker / trainer / coach sau expert de orice fel.
Este un program care să-ți arate pas cu pas care sunt metodele prin care să devii un speaker profesionist pe oricare domeniu iți dorești.
În urma Academiei de Speakeri au fost lansate nenumarate programe și cursuri precum:
Leadership, Vindecare spirituală, Meditație, Marketing, Finanțe personale, Business, Motivație, Sănătate, Feminitate, Echilibru, Abundență, Industria muzicală, Dans profesionist, Sistematizare, Networking, Imobiliare și Auto.
Dacă pe lângă toate cele amintite mai sus, vrei să faci parte dintr-un grup de oameni din domenii diferite, oameni care investesc în dezvoltarea lor și care te pot ajuta și încuraja pe parcursul acestui drum, te așteptăm să faci parte din Academia de Speakeri.